Cei mai buni sportivi mureșeni vor premiați la 15 decembrie

Premierea celor mai buni sportivi mureşeni din anul 2016 se va desfăşura în cadrul unei gale festive, care va avea loc la 15 decembrie, de la ora 17, în Sala Sporturilor din Tg. Mureş, a anunţat, joi, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Mureş. Este al doilea an consecutiv în care Gala Sportului Mureșean se desfășoară la Polivalentă, în anii precedenți, evenimentul de sfârșit de an fiind organizat în alte locaţii, cum ar fi Sala Oglinzilor sau Sala Mică a Palatului Culturii din Tg. Mureş.

Ca de fiecare dată, în funcţie de rezultatele obţinute de sportivi, vor fi întocmite, pe baza punctajului stabilit de Ministerul Tineretului și Sportului, clasamente la cele trei categorii de vârstă: seniori, juniori şi speranţe.Vor fi, de aseamenea, premiate și cele mai bune echipe de seniori și juniori din județ. Gala va cuprinde și demonstrații la mai multe discipline sportive, cum ar fi dans sportiv, aerobic, karate, kendo și auto-modelism.

În acest an, Direcția Județeană de Tineret și Sport Mureș a lansat o invitație, prin intermediul primăriilor, tuturor școlilor din județ, pentru ca elevii acestora să asiste la eveniment. Din păcate, conform directorului instituției, Iuliana Rus, doar 10 primării au răspuns invitației. În acest sens, DJTS a pregătit 2000 de pachete cu dulciuri, care vor fi oferite tuturor copiilor prezenți, joia viitoare, în Sala Sporturilor.

Valoarea totală a premiilor va fi de 40.000 de lei, dintre care 30.000 lei provin de la Consiliul Județean Mureș, iar 10.000 de lei de la Direcția Județeană de Tineret și Sport. Primăria Tg. Mureș va premia sportivii veterani.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri