Canotorii mureșeni, 4 medalii la Campionatul Național de fond

Timișoara a găzduit, în perioada 5-8 aprilie, Campionatul Național de fond la canotaj, la care au participat sportivi de la cluburi din întreaga țară. Competiția, desfășurată pe canalul Bega, a fost prima întrecere pe apă din acest an și doua din calendarul Federației Române de canotaj, după Naționalele pe ergometru, din 11 martie, de la Tg.Mureș. Printre sportivii prezenți la Timișoara s-au numărat și canotorii de la CS Mureșul Tg.Mureș, care au reușit să cucerească patru medalii, dintre care una de argint și trei de bronz. Cel mai bun rezultat a fost obținut de către Constantin Cristi Hîrgău, care a terminat pe locul al doilea în proba de simplu seniori, adjudecându-și medalia de argint și titlul de vicecampion național. Hîrgău, componet al lotului național, a fost cronometrat pe cei 6000 de metri cu timpul de 26:57,01, fiind devansat de Alexandru Danciu, de la CSM Timișoara, cu rezultatul de 26:32,88.
Medaliile de bronz au fost aduse de echipajul masculin de 4 rame cu cârmaci, format din Paul Covrig, Andrei Oltean, Rad Dorin, Faluvegi Szilard și cârmaciul Vlad Barta, care a terminat pe cea de-a treia poziție atât la seniori, cât și în cursa rezervată juniorilor, precum și de Paul Covrig, care a urcat pe podium la simplu, juniori I.
Comportări bune au mai avut Viorel Incănzan, care a sosit al patrulea la simplu seniori și echipajul feminin de dublu junioare, Ancuța Ungurean/Alexandra Gorea, clasat pe locul 5. Sportivii secției de canotaj a clubului CS Mureșul sunt pregătiți de antrenoarea Claudia Balint.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri