Begu și Niculescu au câștigat Open-ul Thailandei
Perechea română formată din Irina Begu și Monica Niculescu a câștigat, duminică, proba de dublu a Open-ului de tenis al Thailandei, turneu desfășurat la Hua Hin și dotat cu premii totalizând 250.000 de dolari.
În finala competiției, Begu și Niculescu s-au impus, în trei seturi, cu 2-6, 6-1, 12-10, în fața perechii ruso-chineze Anna Blinkova/Yafan Wang. Cele două românce vor fi premiate cu 12.300 de dolari și 280 de puncte WTA.
Valeriu Voaideș