BC Mureș se desparte de trei jucători de bază
Baschetbaliștii sârbi Aleksandar Mladenovic și Milivoje Mijovic, precum și americanul Devon Mitchell(foto), au decis să se despartă de gruparea „tigrilor”, a anunțat, miercuri, președintele clubului târgumureșean, Beres Lorant. Potrivit acestuia, cei trei jucători au luat această decizie ca urmare a gravelor probleme finaciare cu care se confruntă BC Mureș. Ceilalți doi străini din lotul echipei, suedezii Dino Pita și Jonathan Person, rămân la Tg.Mureș, însă nu se știe până când.
Pe de altă parte, BC Mureș a făcut apel la decizia Tribunalului Specializat Mureș, din 28 noiembrie, de deschidere a procedurii de intrare în insolvență a clubului și așteaptă un răspuns favorabil în acest sens. Beres Lorant a mai precizat că, între timp, a purtat discuții cu cei doi jucători care au cerut insolvența clubului, Dani Popescu și Dragoș Andrei și că este pe cale să ajungă la o înțelegere cu aceștia, în ceea ce privește reeșalonarea datoriilor. BC Mureș are restanțe salariale de aproximativ 16.000 de euro față de Dani Popescu, din sezonul competițional 2015-2016, iar față de Dragoș Andrei, suma de 6000 de euro, din sezonul 2016-2017.
Conducerea clubului și-a fixat ca target finalul lunii decembrie pentru a rezolva, cât de cât, problema salariilor jucătorilor rămași la echipă.
“Până la sfârșitul lunii decembrie, vrem să plătim jucătorilor rămași la echipă un salariu întreg. Dacă nu vom reuși acest lucru, atât eu, cât și vicepreședintele clubului, Vlad Amariei, suntem dispuși să ne dăm demisiile. De la începutul acestui sezon, jucătorii au primit doar o jumătate de salariu, ceea ce este inacceptabil. Sper să reușim acest lucru, mai ales că vin și sărbătorile”, a declarat Beres Lorant.
BC Mureș va juca, sâmbătă, 9 decembrie, pe teren propriu, de la ora 19.30., contra formației BCM Pitești. După 7 etape, “tigrii” ocupă cea de-a IX-a poziție în clasament, cu doar 8 puncte.
Valeriu Voaideș