BC Mureș învinge pe BCM Pitești și revine în fruntea Ligii Naționale
Baschetbaliștii de la BC Mureș au obținut, sâmbătă seara, o victorie scontată în fața formației BCM Pitești, scor 85-73, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale. Oaspeții au început mai bine, adjudecându-și primul sfert cu 25-19, însă “tigrii”’ au revenit în forță, câștigând categoric actele II și III cu 23-16, respectiv 23-12. Piteștenii au echilibrat jocul în ultimul sfert, încheiat la egalitate, 20-20, însă n-au reușit să remonteze diferența mare de pe tabelă, victoria și cele două puncte revenind formației antrenate de Audrius Prakuraitis. În urma acestui succes, BC Mureș a acumulat 32 de puncte și a preluat din nou șefia clasamentului. Pe locurile II și III se află CSM Oradea și Universitatea BT Cluj, ambele cu câte 31 de puncte. Ganezo-americanul Alhaji Mohammed cu 20 de puncte și senegalezul Ousmane Barro, cu 18, au fost principalii marcatori ai echipei mureșene, în timp ce de la oaspeți s-a remarcat fostul „tigru” Alexandar Mladenovic, cu 19 puncte.
Valeriu Voaideș
Foto: Toth Csaba/bcmures.com