ASA Tg. Mureș, egal în primul amical al verii
Formația târgumureșeană, antrenată de italianul Dario Bonetti, a remizat, miercuri seara, scor 0-0, pe teren propriu, cu nou-promovata în liga secundă, Sepsi OSK Sf.Gheorghe, în primul meci amical din această vară. Partida, disputată pe stadionul „Trans-Sil”, a fost una echilibrată, cu puține ocazii la cele două porți. În repriza secundă, mureșenii au fost foarte aproape de a deschide scorul prin juniorul Yasin Hamed, care a șutat în bară.
Dario Bonetti a testat mai mulți jucători din țară, dar și din străinătate, aflați în probe, dar și mai mulți juniori, din lotul under 21.
ASA a început partida cu următorul “11”: Eduard Stăncioiu-Gabi Matei, Alin Dobroslavevici, Robert Candrea, Sebastian Bucur, Andre Florent(francez), Gabi Mureșan, Mihai Petra, Adrian Borza, Feketics Norbert și Katona Arnold.
Pe parcursul jocului au mai intrat în teren: portarul Adrian Viciu și jucătorii de câmp: Bunga N`Kala(belgian), Ferran Monzo Gimenez (spaniol), Embruena Carles Marc (spaniol), Alexander Ndoubou (gabonezo-francez), Victor Caliani, Yasin Hamed, Kanyaro Peter și Sergiu Păcurar.
Directorul sportiv al grupării mureșene, Daniel Stanciu, a declarat că, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă clubul, se încearcă formarea unei echipe capabile să atingă obiectivul vizat pentru următorul sezon competițional, cel de-a rămâne în Liga I. Acesta a mai spus că s-a renunțat la cantonamentul din Slovenia, echipa urmând să efectueze un stagiu de pregătire centralizat fie în țară, fie în Republica Moldova.
Valeriu Voaideș