Adversarele României la Fed Cup
Marţi, 24 iulie, va avea loc la Londra, tragerea la sorţi a meciurilor din Grupele Mondiale ale Cupei Federaţiei la tenis de câmp („Fed Cup”), ediţia 2019.
Operaţiunea se va desfăşura, începând cu ora 12:00, la sediul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) din capitala Angliei.
România face parte din urna a doua valorică a Grupei I Mondiale, alături de Australia, Belgia şi Germania.
Fetele noastre vor întâlni, în sferturile de finală, o adversară din prima urnă valorică, în care se află Cehia, SUA, Belarus şi Franţa.
Vă reamintim că România (FOTO) s-a calificat în Grupa I Mondială Fed Cup după ce a învins Elveţia, cu 3-1, în meciul de baraj desfăşurat la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, între 21-22 aprilie.
Grupa a II-a Mondială este compusă tot din două urne valorice, în prima aflându-se Elveţia, Olanda, Slovacia şi Japonia, care vor întâlni echipe mai slab cotate, precum Canada, Italia, Letonia și Spania, componente ale urnei a doua.
Septimiu CIOLOBOC