4×4 pentru oaspeți în Premier League!
Etapa a 20-a a campionatului englez de fotbal, „Premier League” a început marți, 26 ianuarie, cu patru meciuri, toate încheiate cu victorii ale oaspeților: Crystal Palace – West Ham United 2-3, Newcastle United – Leeds United 1-2, Southampton – Arsenal Londra 1-3 și West Bromwich Albion – Manchester City 0-5 (FOTO, cu golul de 0-4 marcat de Riyad Mahrez).
Alte cinci jocuri se vor disputa miercuri, 27 ianuarie: Chelsea Londra – Wolverhampton Wanderers, Burnley – Aston Villa, amândouă de la ora 20:00; Brighton & Hove Albion – Fulham, începând cu ora 21:30; Manchester United – Sheffield United și Everton – Leicester City, ambele de la ora 22:15.
Etapa se va încheia joi, 28 ianuarie, cu întâlnirea de la ora 22:00: Tottenham Hotspur – FC Liverpool.
În fotoliul de lider a urcat Manchester City – cu 41 de puncte, secondată de Manchester United – cu 40 de puncte, podiumul fiind completat de Leicester City -cu 38 de puncte.
Septimiu Cioloboc