Sport Club Miercurea Ciuc, la un pas de un nou titlu de campioană

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 mai 2021, 10:56 / actualizat: 2 mai 2021, 1:00
Formația harghiteană conduce cu 2-0 la general pe Corona Brașov în finala Campionatului Național de hochei pe gheață și mai are nevoie de o victorie pentru a-și trece în palmares un nou titlu național. Ciucanii au câștigat, vineri seara, la Brașov, cu 4-1, după ce joi, în primul joc, se impuseseră cu 5-2.
Finala se dispută după sistemul “cel mai bun din 5 partide”, meciul cu numărul 3 fiind programat luni, 3 mai, la Miercurea Ciuc. În cazul unei victorii brașovene, o nouă partidă va avea loc la 4 mai, tot pe terenul harghitenilor.
În finala mică, pentru medaliile de bronz, CSM Galați a câștigat primele jocuri, de pe teren propriu, cu 6-4, respectiv 4-3 și conduce cu 2-0 la general. Cea de-a treia partidă a confruntării va avea loc luni, 3 mai, la Gheorgheni, oraș ce va găzdui, o zi mai târziu, și un eventual meci IV.
Valeriu Voaideș