Spitalul Județean Brașov caută asistenți medicali
Publicat de Corina Muntean, 13 decembrie 2017, 08:39
Spitalul Judeţean Braşov are disponibile 16 posturi de asistenţi medicali şi unul de infirmieră, posturile fiind pe perioadă determinată, pentru a înlocui asistentele aflate în concediu fără plată sau al celor aflate în concediu pentru creşterea copilului.
Înscrierile se fac până în 15 decembrie, proba scrisă va avea loc în 22 decembrie, iar interviul, în 27 decembrie. Contestaţii pot fi depuse o zi mai târziu.
Pentru aceste posturi sunt acceptate și persoanele abia ieșite de pe băncile școlii, iar la ultimul concurs au fost angajați 23 de asistenți medicali, concurența la examenul de ocupare a postului fiind destul de mare.
Detalii privind dosarele de înscriere şi bibliografia pot fi obţinute de la sediul Spitalului Județean Brașov, din Calea Bucureşti, sau pe site-ul www.hospbv.ro
Vali Blajovan