Spitalul din Sighișoara va fi reabilitat energetic prin PNRR
Publicat de Rotar Mirela, 28 noiembrie 2022, 13:36
Clădirile spitalului sighișorean au fost incluse în lista unităților medicale reabilitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările vizează eficientizarea energetică și se concentrează mai mult pe exteriorul clădirilor, iar suma alocată este de peste 2 milioane de lei, spune primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sârbu:
Clădirile spitalului vor intra în reabilitare energetică, tot ce înseamnă tâmplărie, geamuri, partea de consum, reducerea consumului de energie, reabilitare fațade, ne vom concentra mai mult pe fațade exterioare și reabilitare energetică. În anumite perioada s-ar putea să fie nevoie să întrerupem activitatea, mai ales când vom intra pe partea energetică, dar vom gândi un program de comun acord cu spitalul, astfel încât să nu se încurce activitatea și, bineînțeles, pacienții să nu aibă de suferit.
Urmează întocmirea documentațiilor tehnice, iar primăria estimează că lucrările se vor desfășura anul viitor.
Raluca Creț