Spitalul din Făgăraș, dotat cu alte două ventilatoare
Publicat de Corina Muntean, 9 iunie 2020, 19:41
Două aparate de ventilare au ajuns, astăzi, la Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Făgăraș, după aproape 2 luni de la comandă. Livrarea a fost îngreunată din cauza faptului că aceste echipamente medicale au lipsit în întreaga lume, de la începutul pandemiei de coronavirus.
Aparatele au fost cumpărate cu ajutorul donațiilor, prin campania Împreună pentru sănătate, derulată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Valoarea totală a celor două aparate depășește 156 de mii de lei, iar 36.000 de euro au fost oferiți de o bancă comercială.
Organizația neguvernamentală a mai donat, în luna mai, un aparat de ventilare portabil și un defibrilator portabil, în valoare de peste 42 de mii de lei, care au intrat în dotarea Compartimentului Primiri Urgențe a Spitalului Făgăraș.