Spitalul Clinic Județean Mureș va avea propria fabrică de oxigen
Publicat de Rotar Mirela, 12 octombrie 2022, 13:22 / actualizat: 24 octombrie 2022, 11:00
Întreaga rețea de distribuție a fluidelor medicale din cea mai mare clădire a Spitalului Clinic Județean Mureș, cea de pe strada Gheorghe Marinescu nr. 1, va fi modernizată și extinsă.
Este vorba despre rețeaua care distribuie oxigen, aer comprimat, dioxid de carbon și protoxid de azot, spre și de la patul pacientului.
Totodată, va fi instalat un sistem nou de detectare și semnalizare a incendiilor și a depășirii concentrației de oxigen, iar proiectul va aduce și o unitate modernă care va fabrica oxigen pentru întreaga clădire, anunţă președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc:
Vor fi dotate mai multe secții din cadrul Spitalului Clinic Județean, terapia intensivă, neurologia, chirurgia generală, cardiologia, medicina internă, gastroenterologia, nefrologia, laboratoarele și ambulatoriile de specialitate de pe strada Gheorghe Marinescu nr. 1. Toată această clădire a avut un rol deosebit de important în perioada pandemiei. Am văzut ce înseamnă să fii pregătit pentru a face față valurilor mari de bolnavi care veneau și în aceste secții, și necesitatea unei investiții mari în acest sistem de oxigen era necesară.
Managerul Spitalului Clinic Județean Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan, a menționat că această investiție era obligatorie pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru bolnavi și mai ales pentru pacienții critici:
Prin acest proiect vom completa și moderniza partea de infrastructură în ceea ce privește fluidele medicale. La capul bolnavului trebuie să aducem oxigen, aer comprimat și, totodată, să putem evacua gazele care rezultă de acolo. Pe lângă acestea, avem și partea electrică de conducere a acestor fluide. Proiectul va consta și într-o fabrică de oxigen care va asigura necesarul de oxigen tuturor secțiilor care sunt la nivelul clădirii din Marinescu nr. 1 și, în special, pentru terapia intensivă și bolnavul critic, lucru care este deosebit de important, mai ales în situații critice, așa cum am avut deseori ocazia să trecem în cei aproape doi ani și jumătate de pandemie.
Licitația pentru execuția lucrării se va lansa peste aproximativ două săptămâni, iar constructorul va avea ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023.
Pe perioada lucrărilor, pacienții vor fi mutați pe alte secții, inclusiv în alte spitale, precizează managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Ovidiu Gîrbovan:
Activitatea se va diminua sau se va face pe segmente. Avem o oarecare experiență pentru că, în cei doi ani de pandemie, am mutat 3 secții. Prin diferite permutări între secții sau compartimente vom putea asigura permanența, sigur, cu diminuarea, pe anumite perioade, a anumitor activități medicale dar, fără a face acest efort, nu vom putea realiza acest proiect. Totodată, trebuie să ținem cont că în Târgu Mureș mai este Spitalul Clinic Județean de Urgență, cu care avem o colaborare și ne susținem reciproc, și vor prelua și dumnealor o parte din bolnavi.
Proiectul ”Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale” are o valoare de peste 24 de milioane de lei, din care peste 13 milioane sunt cofinanțate de Consiliul Județean Mureș.
Proiectul este finanțat prin Programul operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Raluca Creț