Spitalul Clinic Județean Mureș a reușit să își reducă facturile la energia electrică

Publicat de radiomures, 1 septembrie 2015, 14:53
Cheltuielile spitalului pentru furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale au scăzut în prima jumătate a anului cu circa 200 de mii de lei.
Este rezultatul negocierilor demarate de conducere la începutul anului, odată cu intrarea în vigoare a normelor cu privire la legalizarea pieţei de energie elctrică şi gaze naturale, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Cosmin Blaga.
Până la data de 31.10.2014 Spitalul Clinic Judeţean Mureş achiziţiona energie electrică la preţul de 466 de lei pentru un Mw/h. În urma negocierilor cu furnizorii de energie electrică s-a redus costul de furnizare al unui Mw/h la 399 de lei, mai puţin cu aproximativ 13 procente. În ceea ce priveşte furnizarea de gaze naturale, conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş a reuşit să obţină de asemenea o reducere de peste 10 la sută la preţul de Mw/h. Mai exact, în anul 2014 Spitalul Clinic Judeţean Mureş achita facturile de gaze naturale la preţul de 157 de lei pentru un Mw/h, în timp ce în anul 2015 preţul pentru un Mw/h la gazele naturale a scăzut la 134 de lei.”
Serviciul tehnic al Spitalului Clinic Judeţean Mureş estimează că pe parcursul unui an de zile se va face astfel o economie în bugetul instituţiei de aproximativ 350 de mii de lei.
Raluca Creţ
Sursa foto: www.spitjudms.ro