Spitalele din Tg. Mureș cer rambursări de zeci de milioane de lei pentru investițiile din ultimii ani

Publicat de Corina Muntean, 7 iunie 2018, 15:36
Managerii de spitale din Tîrgu-Mureș au trimis ieri solicitări la Ministerul Sănătății pentru rambursarea investițiilor efectuate în perioada 2014-2017 în aparatură medicală, ambulatorii de specialitate și ATI, rambursări care se vor face din fonduri europene.
4,7 milioane de lei a solicitat Spitalul Județean Mureș, potrivit unor surse din conducerea unității, bani care au fost investiți de la Ministerul Sănătății.
Tot ieri a trimis solicitare de rambursare și conducerea Spitalului Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș.
O parte din investițiile efectuate la acest spital au fost asigurate din surse externe, prin urmare acestea nu au putut fi cuprinse în raportul de rambursare, spune managerul unității, Claudiu Puiac:
În cadrul acestui proiect, finanțarea retroactiv se poate obține pentru investițiile în Ambulatoriul de specialitate, în UPU-uri, în blocurile operatorii și în ATI dar să nu fie dublă finanțare. La noi, investițiile care s-au făcut în Ambulatoriu și în UPU au fost investiții făcute pe fonduri europene și prin Banca Mondială, deci acolo nu putem cere rambursarea. Dar, investițiile care s-au făcut în aparatură medicală, în ATI, adică parte din investițiile care s-au făcut în ATI și pe blocurile operatorii, am trimis raportarea la București ca să ni se ramburseze acele investiții.”
Peste 38 de milioane de lei este valoarea investițiilor ce au fost solicitate de Spitalul de Urgență din Tîrgu-Mureș să fie rambursate. Suma se compune din investiții provenite de la Ministerul Sănătății, din venituri proprii ale spitalului și din fondul de dezvoltare al spitalului.
Cristina Bulbescu