Spitalele de boli infecțioase din Tg. Mureș, pline de pacienți cu rujeolă și alte boli infecțioase
Publicat de Rotar Mirela, 17 ianuarie 2024, 16:00
Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, județul Brașov se află pe primul loc în țară, cu aproape 800 de cazuri de rujeolă înregistrate de la începutul anului trecut și până în prezent.
Urmează județul Mureș cu 776 de cazuri, dintre care o parte ajung în spital.
Cele două clinici de boli infecțioase din Târgu Mureș au și la această dată pacienți internați, aflăm de la directorul medical al Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ianosi Edith:
În prezent, avem internate 5 cazuri de adulți cu rujeolă și 6 copii, în cele două clinici de boli infecțioase. Aveam mai mulți dar s-au externat. Aveam, (în această dimineață-n.r.) 20 de pacienți internați dar nu numai cu rujeolă ci și cu alte infecții de tract respirator și gripă. S-au externat și în prezent avem 11, toți neimunizați. Foarte important, copii să fie vaccinați. Copiii se vaccinează pentru rujeolă la vârsta de 9 luni de către medicul de familie.
Nu toate cazurile de rujeolă necesită internare, ci doar cele cu complicații, spune șefa Clinicii de Infecțioase nr. 2 din Târgu Mureș, medicul primar Brândușa Țilea, potrivit căreia au fost internați și copii de doar câteva luni:
Având în vedere că părinții, mămicile, nu-și vaccinează copiii, normal că avem și multe cazuri de rujeolă la cei nevaccinați, bineînțeles. Această infecție este extrem, de severă la copiii mici, la sugarii între 6 și 9 luni, și poate produce foarte multe complicații în special respiratorii, pneumoniile, și nu în ultimul rând complicațiile neurologice, meningite, encefalite… Este o boală eruptivă. În popor este cunoscută ca o boală a copilăriei dar nu toate cazurile se internează.
Potrivit INSP, la nivel național au fost înregistrate peste 3.350 de cazuri de rujeolă în perioada 1 ianuarie 2023 – 14 ianuarie 2024 precum și patru decese.
Trei decese au fost înregistrate în cursul anului trecut, iar cel de-al patrulea a fost raportat, în perioada 8 – 14 ianuarie, la un copil în vârstă de 1 an, nevaccinat antirujeolic, din județul Giurgiu.
Bebelușul a dezvoltat mai multe comorbidități precum insuficiență respiratorie cronică, hidrocefalie, tetrapareză spastică și retard neuropsihomotor.
Din decembrie anul trecut și până în prezent, au fost vaccinați, în total, cu ROR, peste 38.000 de copii, din care sub 20% cu vârste între 9 și 11 luni.
Autor: Cristina Bulbescu