Spectacole cu tema carnavalului la Saschiz, judeţul Mureş
Publicat de radiomures, 12 octombrie 2012, 00:00
În cadrul proiectului „T.A.I.F.A.S. – Tradiţie şi artă: Fasching autentic săsesc” demarat de Biblioteca comunală Saschiz, în parteneriat cu Biblioteca şcolară a Gimnaziului de Stat „Ion Dacian” din localitate şi Biblioteca comunală Valea Viilor, din judeţul Sibiu, derulat începând din luna mai a acestui an, a avut loc o cercetare etnografică privind tema carnavalului în Saschiz, cu scopul atragerii publicului, mai ales a tinerilor, spre bibliotecă, a declarat coordonatorul proiectului, responsabilul cu Biblioteca Saschiz, Florentina Călugăr.
Spectacolele finale vor avea loc sâmbătă ţi duminică, în cele două localităţi, Saschiz şi Valea Viilor, a mai spus aceasta.
Proiectul a cuprins şi un concurs, „Ne vedem la bibliotecă”, în care au fost implicaţi elevii cu vârste între 12 şi 18 ani din cele două localităţi. Aceştia au realizat prezentări ale bibliotecii în scopul promovării ei.
Cei peste 20 de voluntari-elevi au participat şi la ateliere de animaţie, învăţând că confecţioneze păpuşi ce vor fi prezentate în scenete de teatru de păpuşi în cadrul celor două spectacole.
Cele două evenimente (spectacolele din 13 şi 14 octombrie) sunt realizate cu sprijinul Muzeului de Etnografie din Tîrgu-Mureş, care au pus la dispoziţia micilor actori costume şi măşti folosite în „dansul căluţilor”, specific comunei Saschiz.
Măştile au fost reconstituite după fotografiile adunate de voluntari din comunitate.
Totodată, datorită implementării proiectului T.A.I.F.A.S., bibliotecile din cele două comunităţi partenere şi-au diversificat serviciile, prin achiziţionarea de tehnologii moderne de lectură – eBook Reader şi familiarizarea utilizatorilor bibliotecii cu acestea.
Proiectul, în valoare de 16.344 lei, din care 97 % reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 3% contribuţia proprie a solicitantului, este finanţat prin programul de granturi eCultura din cadrul proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere, iniţiat de Guvernul României prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu sprijinul Băncii Mondiale.
Adela Moldovan