Spectacole de excepţie la Sfântu Gheorghe
Publicat de radiomures, 13 februarie 2015, 13:18
Teatrul maghiar „Tamasi Aron” va găzdui în perioada 18-31 martie cea de-a treia ediţie Festivalului internaţional „Reflex”. Ediţia din acest an a festivalului va aduce la Sfântu Gheorghe trupe din Ungaria, Serbia, Polonia, Lituania, Austria şi România, cu spectacole remarcabile, premiate la diverse concursuri şi festivaluri.
Consiliul local Sfântu Gheorghe va finanţa festivalul cu 350.000 de lei, iar Consiliul Judeţean Covasna cu 250.000 de lei, în calitate de coorganizatori.
Prima ediţie a avut loc în martie 2009, cu prilejul aniversării a 60 de ani de existenţă a Teatrului „Tamasi Aron”.
Mara Deleanu
sursa foto:www.mesageruldecovasna.ro