Spectacol aniversar Radio România, la Radio Tg. Mureș
La mulți ani Radio România pentru cei 96 de ani alături de marele public ascultător și mii de mulțumiri pentru tot ceea ce ai reușit să sădești în sufletele celor care ți-au fost alături.
Publicat de Rotar Mirela, 24 octombrie 2024, 20:45 / actualizat: 24 octombrie 2024, 21:58
Ca semn de prețuire, noi cei de la Radio România Târgu Mureș, te vom serba în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Pe cărarea dorului”, în data de 28 octombrie, începând cu orele 19.30.
Îți vor spune La mulți ani slujitori ai cântecului popular românesc, artiști pe care i-ai promovat și i-ai făcut cunoscuți: Maria Lia Bologa, Alexandru Pugna, Amalia Codorean Chindriș, Cornelia Ardelean Archiudean, Mărioara Precup Stoica, Ana Georgeta și Narcisa Balla, Nicolae Turcu și Grupul Flori din Apuseni, Viorica Telcean, Maria Butilă, Maria Moldovan, Nicolae Rusan, Letiția Blaga, Emilia Lateș, Răzvan Băzărîncă și Andrei Romanică, realizatorul acestei emisiuni speciale.
Cu această ocazie ne vom aminti și de omul care a scris cu litere de aur în cartea de onoare a radioului târgumureșean, Maria Costea Lirca.
Așadar, noi, Radio Tg. Mureș invităm ascultătorii și pe toți cei care iubesc radioul să-ți fie alături pentru a ne bucura împreună de Radio România.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Tg.Mureș, live video pe pagina de Facebook Radiomures și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
,,La mulți ani, Radio România! „