Spațiul aerian al Brașovului va fi survolat de avioane, inclusiv de celebrul F16
Acest lucru se va întâmpla joi, 24 octombrie, cu ocazia ceremoniei de depunere a Jurământului Militar de către studenții anului I din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.
Publicat de Rotar Mirela, 17 octombrie 2024, 13:17 / actualizat: 17 octombrie 2024, 18:45
Ceremonia va începe la ora 10.00, în Piaţa Sfatului din Brașov, iar cerul va fi brăzat de aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române de tipul IAR 330, IAR 99, C 130 Hercules, C 27 J Spartan și F-16.
La festivitate sunt invitați să participe reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene și ai instituțiilor beneficiare din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, personalităţi ale administraţiei publice locale, rectori şi profesori de la universităţile din Braşov. Vor mai foi prezenți reprezentanți ai asociaţiilor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, precum și părinți, rude și prieteni ai studenților.
Într-un comunicat al Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, se mai precizează că în perioada 18-23 octombrie 2024 sunt planificate zboruri de antrenament.
Autor: Cosmina Nicoară