Sovata ar putea arăta ca la începutul secolului XX
Publicat de Corina Muntean, 12 iunie 2020, 16:22
Primarul oraşului Sovata, Fülöp László Zsolt, susţine că are un proiect pe 4 ani pentru readucerea staţiunii la aspectul retro care a consacrat-o, de la începutul secolului XX. În acest sens, el a precizat că, până acum, au fost trecute în subteran reţelele de electricitate şi de telefonie, va fi ridicată o piață modernă pentru comercianţii de suveniruri, iar reclamele şi chioşcurile au fost interzise. Primăria Sovata este preocupată şi de atmosferă, iar astfel se va renunţa la muzica dată la maximum, în favoarea liniştii.
În cadrul aceluiaşi program, în urmă cu un an, Staţiunea Balneoclimaterică Sovata a început să îşi recapete aspectul arhitectural din perioada antebelică şi interbelică. Primăria a interzis atunci chioşcurile, buticurile şi tarabele, fapt ce a pus în valoare clădirile construite înainte şi între cele două războaie mondiale.
Staţiunea Sovata are o capacitate de cazare de 3.000 de camere, anual, ajungând la 600.000 înnoptări. Majoritatea turiştilor sunt din România – în proporţie de 90%, în jur de 5% – din Republica Moldova, iar restul străini.
Primarul oraşului Sovata, Fülöp László Zsolt a adăugat că, anual, sunt construite cel puţin 100 de camere noi pentru cazarea turiştilor.