Sorina Pintea se întâlneşte azi cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 mai 2018, 08:37 / actualizat: 2 mai 2018, 11:05
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se întâlneşte azi cu reprezentanţii sindicatelor din domeniul sanitar, pentru a discuta despre scăderile salariale apărute în urma aplicării Legii salarizării.
Premierul Viorica Dăncilă a format un grup de lucru, alcătuit din manageri ai diverselor instituţii din subordinea comunităţilor locale sau a Ministerului Sănătăţii, care au prezentat un set de propuneri.
Potrivit unor declaraţii recente ale ministrului Sorina Pintea, aceste propuneri vor putea rezolva parţial, prin lege, partea de suplimentare a celor care au pierdut la salariu.
Sindicatele cer modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul regulament. De asemenea, angajaţii din Sănătate cer creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială.