Sorina Pintea: Atâta vreme cât nu există scăderi de venituri nu cred că sunt motive pentru grevă generală
Publicat de radiomures, 12 martie 2018, 19:08 / actualizat: 12 martie 2018, 20:37
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat azi că nu există motive de grevă, având în vedere că nu există scăderi de venituri în sistemul de sănătate.
Sorina Pintea a susţinut că salariile medicilor au crescut de la 1 martie, la fel şi veniturile nete.
Ministrul Sănătăţii a spus că la spitalele de ‘monospecialitate’, unde sporurile sunt foarte mari, acestea vor fi diminuate, dar nu vor scădea veniturile.
Totodată, ministrul a anunţat că a fost încheiat un Memorandum cu Ministerul Finanţelor prin care va fi suplimentat numărul de posturi pentru medicina de familie pentru cei care au promovat examenul de rezidenţiat.
Sindicaliştii din sănătate au decis azi declanşarea protestelor, nemulţumiţi de salarizarea personalului medical, acestea debutând cu patru zile de pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, în 20, 22, 27 şi 29 martie, iar în luna aprilie va fi organizat un miting cu peste 20.000 de participanţi.