Sorin Ovidiu Vântu a rupt astãzi tãcerea
Publicat de radiomures, 26 mai 2003, 00:00
Pentru prima oarã de la izbucnirea scandalului FNI, Sorin Ovidiu Vîntu a fãcut publice toate documentele de constituire a fondului şi contractele derulate de acesta.
El susţine cã singura vinovatã de prãbuşirea FNI este Ioana Maria Vlas.
Din cele peste 200 de pagini, cât are materialul pus la dispoziţie de Sorin Ovidiu Vîntu, marea majoritate este alcãtuitã din actele care au stat la baza înfiinţãrii sau care au fost folosite pentru derularea activitãţii FNI.
Toate aceste documente poartã semnãtura Ioanei Maria Vlas, în calitate de preşedinte al SOV Invest.
În prefaţa acestei Cãrţi Albe a FNI, Vântu susţine cã fondul s-ar fi prãbuşit din cauza lãcomiei exagerate a unora dintre cei din conducere.
În opinia sa, fondul a funcţionat normal pînã la jumãtatea lui 1999.
Sorin Ovidiu Vântu acuzã cã alãturi de Maria Vlas şi instituţiile cu capital de stat, care deţineau acţiuni la FNI, au falimentat afacerea.
Banca Agricolã, Centrocoop şi CEC s-au asociat cu FNI şi au cîştigat fiecare, în 1998, peste 60 de miliarde de lei.
Vântu mai spune cã şi el ar fi pierdut la FNI banii depuşi prin diverşi intermediari.
În materialul trimis redacţiilor, Vântu afirmã cã s-ar putea ca în 2000, FNI sã fi devenit un joc piramidal. Din acest motiv, zeci de mii de oameni nu au mai putut sã-şi recapete sumele depuse. Vântu este de pãrere cã falimentul nu poate fi justificat altfel, în condiţiile în care sumele depuse au fost tot timpul mai mari decât cele retrase.
În finalul prefaţei la Cartea Albã a FNI, Vântu afirmã cã a ales sã respecte legile şi sã nu plece din ţarã, aşa cum a fost acuzat în numeroase rânduri.
Sorina Bota