Soós Zoltán: Salubrizarea din România este ca un avion fără aripi
Publicat de Corina Muntean, 17 august 2021, 14:04
Primarul Municipiului Târgu-Mureș salută inițiativa Guvernului care dorește modificarea legislației în privința colectării selective a deșeurilor, chiar dacă aceasta se face la presiunea Bruxelles-ului.
Soós consideră că există ”firme mafiote” care încearcă să controleze tot ceea ce înseamnă deșeuri în fiecare județ din România.
Ideal ar fi ca primăriile să poată avea servicii proprii de colectare iar deșeurile ce se pot recupera (plastic, sticlă, hârtie, metal) să fie separate de deșeul menajer, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș primarul Municipiului Târgu-Mureș, Soós Zoltán:
Momentan, trebuie să știți că mâna UAT-urilor este legată de legislația proastă și de firmele mafiote care controlează piața din România iar statul stă neputincios și se uită, câteodată cred că le și ajută pe aceste firme care controlează depozitele și rampele de gunoi dar încearcă să preia controlul și în orașe în ceea ce privește serviciile de salubrizare. Deci, ceva trebuie neapărat modificat pentru că în momentul de față, suntem ca și să zicem un avion fără aripi… Asta este situația actuală a salubrizării din România.
Soós Zoltán spune că de-abia de anul acesta s-a început o colectare selectivă a deșeurilor:
La Târgu-Mureș am moștenit o colectare (selectivă) 0%. Din luna ianuarie, am luat în mână spațiile verzi, deja sunt adunate separat tot ce este frunză, creangă și se poate composta. Avem o licitație cu 200 de containere selective și vrem să pornim pe hârtie și sticlă, respectiv plastic să avem un serviciu separat și sperăm ca Ministerul ne va permite ca primăriile să avem acest drept să avem pubelele sub controlul nostru.
În România, aproape 80 la sută din deșeurile menajere ajung la groapa de gunoi, însă, potrivit reglementărilor europene, până în 2030 doar 10% va mai putea să fie depozitat. Restul trebuie reciclat selectiv, dar, deocamdată, capacitatea industrială de reciclare este de doar 15% și trebuie investit masiv în acest domeniu, a precizat ministrul de resort, Tánczos Barna.
Cristina Bulbescu