Sondaj de opinie despre problemele cu care se confruntă bolnavii de cancer

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 august 2019, 11:03
30% din bolnavii de cancer nu îşi informează angajatorii despre problemele lor de sănătate de teamă că nu vor găsi înţelegere la locul de muncă, arată un sondaj de opinie. Acesta mai evidenţiază faptul că teama bolnavilor este justificată.
Conform acestui sondaj realizat la nivel național de Asociația „Sănătate pentru comunitate”, unul din cinci pacienți diagnosticați cu cancer, care și-ar dori un loc de muncă, a fost refuzat de către angajator din cauza bolii.
Riscul de excluziune și discriminare la serviciu îi determină, așadar, pe mulți pacienți oncologici să evite să vorbească despre problema lor de sănătate.