Şomerii harghiteni se instruiesc pe bani europeni.
Publicat de radiomures, 19 decembrie 2011, 00:00
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat într-o conferinţă de presă, că proiectul, intitulat „Program Integrat de Formare a Adulţilor Necalificaţi”, se derulează în Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Mureş şi Bacău. Pe perioada proiectului se doreşte consilierea şi medierea a 12.800 de şomeri, din care 3800 vor participa la cursuri de formare, iar 880 vor fi angajaţi.Tiberiu Pănescu, care este şi managerul proiectului, a explicat că în Harghita, după 14 luni de la lansarea proiectului, au participat la cursuri de formare 200 de şomeri. De asemenea, în luna ianuarie vor începe trei cursuri pentru pregătirea muncitorilor din construcţii, la Gheorgheni, Topliţa şi Cristuru-Secuiesc. Fiecare agenţie din cele opt judeţe a stabilit ce cursuri va organiza, în funcţie ce cerinţele de pe piaţa locală a muncii.
Ioana Dima