Solidari cu Ucraina: “Pământul Este Albastru ca o Portocală “| proiecție caritabilă /Cinemateca TIFF
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 martie 2022, 11:29 / actualizat: 8 martie 2022, 12:43
Cinemateca TIFF este practic o continuare a Festivalului Internațional de Film Transilvania /TIFF de la Cluj-Napoca, pe parcursul anului.
Astăzi, 8 martie, de la ora 20.00 cinemateca TIFF îi invită pe cinefili la o proiecție caritabilă, de solidaritate cu Ucraina.
La cinematograful “Victoria” va rula filmul regizoarei ucrainiene Iryna Tsilyk “Pământul este albastru ca o portocală” ,o producție din 2020, recompensat cu Premiul pentru regie (World Cinema – Documentary) la Sundance Film Festival 2020 ,prezent în același an, în selecția oficială la Berlinale.
Încasările vor fi donate de Cinemateca TIFF unui fond de caritate Come back Alive , într-un cont deschis la Banca Națională a Ucrainei.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu : Centrul Ceh, Asociația One World România și KineDok România.
Diana Gherendi