Solicitarea senatorilor PNL privind verificarea semnăturilor pentru moţiunea de cenzură a fost înregistrată
Publicat de MIRELA ROTAR, 6 septembrie 2021, 11:54
Solicitarea liderului senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, privind verificarea semnăturilor pentru moţiunea de cenzură a fost înregistrată, azi, la Parlament, potrivit vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu.
În solicitare se remarcă aspecte de neregularitate cu privire la semnături, respectiv că unele sunt prezentate în fotocopie, unele sunt redate cu ştersături sau corecturi, iar mai multe nu corespund cu semnăturile aceloraşi parlamentari din listele de semnături pentru prezenţa acestora la şedinţele de plen ale fiecărei camere sau la şedinţele comisiilor.
De asemenea, se afirmă că Birourile permanente reunite nu ar trebui să încuviinţeze prezentarea, comunicarea către Guvern şi dezbaterea unei moţiuni de cenzură care nu întruneşte condiţiile constituţionale şi regulamentare ad validitatem în privinţa numărului minim de semnături ale iniţiatorilor.