Vulpe, capturată într-un părculeţ din Sfântu Gheorghe
O vulpe a fost capturată duminică dimineaţă într-un părculeţ din municipiul Sfântu Gheorghe.
Directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare Covasna, Siko-Barabasi Sandor, a declarat că animalul, a cărui prezenţă alertase locuitorii zonei, era bolnav şi rănit.
Vulpea a fost tranchilizată și capturată în urma unei acţiuni la care au participat forţe de ordine, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar – Veterinare şi de la Adăpostul de câini.
După capturare, vulpea a fost transportată la sediul DSV Covasna, unde veterinarii au constatat că animalul a avut membrul drept posterior fracturat, corpul slăbit și plin de râie.
Sorin Șchipu