Vremuri grele pentru fundațiile care prestează servicii sociale
Fundația Alpha Transilvană din Tîrgu Mureș care oferă servicii de asistență socială de 25 de ani începe anul 2018 în același declin în care a fost și în 2017.
În lipsa parteneriatelor public-private pentru finanțarea activităților, programele Fundației se restrâng, spune președintele dr. Alexandru Lupsa:
Pentru copiii cu dizabilități este vorba de acei 16-20 de beneficiari, nu știm dacă o să putem continua pentru că nu avem deocamdată niciun răspuns de la autoritatea locală care a finanțat acest proiect. În ceea ce privește activități de recuperare cu specialiști finanțați de stat știm sigur că nu vom primi nimic, deci nu vom mai putea continua activitatea cu specialiștii care s-au ocupat cu recuperarea.”
Ca urmare a reducerii activităților a scăzut și numărul angajaților Fundației, de la 86 la 50. Voluntarii sunt și ei tot mai puțini.
Fundația Alpha Transilvană își pune însă speranța în centrul comunitar pe care speră să-l poată dezvolta în acest an.
Revine președintele dr. Alexandru Lupșa:
Sunt peste 150 până la 200 de familii care se adresează atât cantinei sociale cât și centrului de donații pentru ajutor în îmbrăcăminte, materiale de necesitate. Vrem să extindem centrul nostru comunitar cu o parte de igienizare și reconsiliere a boschetarilor fără identitate, fără familie care nu sunt anchetați social.”
Și atelierele protejate ale Fundației au fost afectate. Numai 8 persoane cu handicap mai sunt cuprinse în program.
Marcela German