Un nou apel fals la 112, privind o pretinsă răpire
O fată de 10 ani din Corabia a sunat la numărul de urgenţă, spunând că este sechestrată de un bărbat. În realitate, era la locuinţa bunicii ei, au descoperit poliţiştii după 20 de minute de căutări.
Pentru verificări, au fost mobilizate forţe sporite, mai ales că, după primul apel fata nu a mai răspuns la telefon.
Autorităţile atrag atenţia, din nou, că apelarea abuzivă la 112 se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, iar alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 5.000 de lei.
Sursa: RADOR