Trecut, prezent și viitor: trei militari brașoveni își povestesc experiențele, de Ziua Națională a României

Paradele militare rămân unele dintre cele mai apreciate momente pentru miile de persoane care ies în stradă special pentru a-i admira pe cei care au jurat să își apere țara, chiar și cu prețul vieții.

De cele mai multe ori, ziua de 1 Decembrie, ne duce cu gândul la trecut, la cei care s-au jertfit pentru pace. De-o seamă cu vânătorii de munte, alături de care a luptat în al Doilea Război Mondial, colonelul în retragere Isac Simion Juravschi:

Pentru pace și pentru România merg mai departe, dincolo de orice provocare, și militarii români care participă în teatrele de operații ale zilelor noastre. Locotenentul Paul Neculoiu, comandant companie în cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal, este unul dintre tinerii ofițeri care au fost lideri în teatrele de operații din Afganistan.

Cariera militară nu este, însă, pentru oricine. Trebuie multă disciplină, multă dragoste de țară și mult respect pentru trecut, consideră sergentul Anamaria Leizeriuc, studentă în anul trei la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov.

350 de militari participă, astăzi, la Brașov, la parada organizată cu prilejul Zilei Naționale a României. Ceremonialul începe la ora 12.00, în Piața Tricolorului.

Sursa: Radio România Braşov FM

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri