Traficul rutier în zona localităţii Ucea de Jos din judeţul Braşov, închis până pe 23 august
Circulaţia rutieră pe DN 1, în zona localităţii Ucea de Jos din judeţul Braşov, va fi închisă până pe data de 23 august, ca urmare a unor lucrări ce au loc la trecerea la nivel cu calea ferată, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Lucrările de reparaţii au loc în intervalul 19 august, ora 7:00 – 23 august, ora 20:00 şi se vor realiza la km 257+710 al DN 1.
În perioada aferentă închiderii traficului, circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bretea amenajată temporar în zona lucrărilor.
Sursa: Agerpres