Tot grâul mureșean ar putea fi recoltat într-o săptămână
Concluzia reiese dintr-un raport al Direcției pentru Agricultură a județului Mureș care arată că, deși parcul auto e învechit, face față întregii suprafețe agricole.
Cu toate acestea, în județul Mureș un tractor lucrează aproape 60 de hectare, în condițiile în care media europeană este de un tractor la 13 hectare, spune directorul instituției, Ioan Rus:
Analizând încărcătura pe un tractor, teren agricol revine cam 59 de hectare iar teren arabil circa 32,4 pe un tractor. Pe o combină, la păioase, circa 31 de hectare de grâu. În mod teoretic, dacă ar începe recoltarea la grâu, ar trebui în 5-6 zile, cu dotarea de combine și parcul de mașini să fie finalizat recoltatul.”
Mai mult de jumătate din tractoarele fermierilor mureșeni sunt depășite, a arătat Ioan Rus, ceea ce ridică serios costurile pentru culturile agricole:
Stăm destul de bine cu raportul teren agricol/tractoare/teren arabil. Avem circa 6.857 de hectare, toată gama, circa 3.000, 40%, sunt chiar tractoare performante. Avem circa 3.800 de tractoare care au vechime, cu perioada de utilizare expirată, dar asta nu înseamnă că nu lucrează.”
Un fermier român folosește un tractor aproximativ 10.000 de ore, iar media europeană este de 3-4.000 de ore.
Raluca Creţ