Toată săptămână se fac verificări în centrele pentru persoanele vulnerabile din ţară

Până acum Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat 446 de servicii sociale. Iar autorităţile locale au luat măsuri radicale încă din prima zi: s-au închis cămine din Timişoara şi Bucureşti unde au fost constate probleme, iar conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a sectorului 4 a fost demisă. Nicoleta Turcu:

11 vârstnici, între care unii cu dizabilităţi, au fost găsiţi de poliţiştii din Ilfov într-un imobil în construcţie din Tunari, unde nu erau nici măcar condiţii minime de trai. Au fost evaluaţi medical de echipe ale ISU şi ale ambulanţei şi urmează să fie duşi într-un spaţiu adecvat nevoilor lor. Primele informaţii arătau că bătrânii au fost relocaţi dintr-un centru din municipiul Bucureşti, pentru a nu fi găsiţi de autorităţile care controlează toate instituţiile care oferă asistenţă socială. Cu ei era şi o femeie care îi însoţea. Ea le-a declarat poliţiştilor că au fost aduşi dintr-un centru din Voluntari. O anchetă va stabili dacă oamenii într-adevăr au fost mutaţi pentru a se evita găsirea lor la controalele dispuse în toată ţara de premier, la toate serviciile sociale. De asemenea, poliţiştii au demarat verificări, iar IPJ Ilfov a sesizat autorităţile cu atribuţii în domeniu pentru verificări specifice. Nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. În dosarul azilelor din Ilfov, care au fost percheziţionate săptămâna trecută, în stenograme se arăta cum administratorii, în momentul în care aflau că urmează un control al autorităţilor, luau persoanele din azile şi le duceau în altă parte, în locaţii închiriate.

Fără funcţii au rămas până acum şi şeful DSP Ilfov, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi vicepreşedintele instituţiei, precum şi şeful Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Directoarea DGASPC Sector 3 a fost de asemenea suspendată din funcţie.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri