Tîrgu Mureșul va avea bazin olimpic de înot
Lucrările la șantier au fost inaugurate astăzi pe locația fostului ștrand 1 Mai din cartierul târgumureșean Aleea Carpați. Inaugurarea oficială a avut loc în prezența ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Daniel Suciu.
Acesta a primit asigurările constructorului că în septembrie 2020 lucrarea, în valoare de 25,5 milioane de lei, va fi dată în folosință:
Ceea ce vedeți în spatele meu reprezintă un obiectiv care de astăzi în 14 luni, și sper ca antreprenorul și constructorul vor respecta acest termen, și garantează cu bonitatea. Țin foarte mult la respectarea contractelor, pentru că nimeni nu se poate plânge că noi, de la minister sau de la CNI, nu ne onorăm facturile. Așadar, aici, oamenii din Tg. Mureș vor beneficia de ceva ce a început în 2010 și sper ca în 14 luni, să vedem un bazin olimpic la standarde internaționale.
Pe durata lucrărilor, Clubul Sportiv Mureșul a predat amplasamentul bazinului către Compania Națională de Investiții, a explicat directorul clubului, Cosmin Pompiliu:
Va fi bazinul de încălzire de 25 pe 25 metri și bazinul olimpic, de 50 pe 25 metri și 10 culoare. Apoi, va fi și pista de role, iar parcările sunt incluse în proiectul cu bazinul. Bineînțeles că va trebui să colaborăm pe viitor și cu Consiliul Local, să extindem parcările și în afara limitelor terenului Clubului Sportiv Mureșul. Restul anexelor vom încerca să le facem noi prin Ministerul Tineretului și Sportului. Săptămâna viitoare mă întâlnesc cu doamna Camelia Potec, să discutăm pe acest subiect, să facem astfel încât peste 14 luni să nu tăiem doar o panglică.
Această investiție s-a născut printr-o HG în 2008, licitația s-a câștigat în 2010, iar investiția a trenat pentru că nu existau fonduri la Compania Națională de Investiții.
În 2016 a fost întăbulat terenul, în 2017 a fost demolat, casat și scos din funcțiune vechiul ștrand, anul trecut a fost radiat din Cartea Funciară, iar în iulie 2018 a fost predat către CNI, care a actualizat datele tehnice și a declanșat lucrările.
Valeriu Russu