Tabără de arheologie pentru copii, la Călugăreni

Aceasta este organizată de Centrul de Cercetare a Limesului Roman din cadrul Muzeului Județean Mureș, în perioada 16–20 august 2022.

Tabăra ArheoLOGI cuprinde o serie de ateliere intercative, adresate copiilor și elevilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani, în Parcul Arheologic de la Călugăreni.

Dacă anul trecut au fost prezenți șase copii, acum s-au înscris 20, majoritatea din comuna Călugăreni și satele din jur.

Micii exploratori sunt invitați să descopere „comorile” istoriei și să experimenteze cu mânuțele lor tainele unui sit arheologic adevărat, spune coordonatorul programului, muzeograful Szilágyi Orsolya:

Copiii fac săbii din carton, așa-numitele ”gladius”, fac coifuri tot din carton, asemănătoare cu ceea ce aveau romanii. Ei au mai făcut și fibule din plastilină, săptămâna aceasta vor vizita situl arheologic iar mâine vor participa la o simulare de săpătură. Acolo vor învăța cum trebuie să documentăm ceea ce găsim în sit. Obiectivul acestor ateliere este de fapt ca ei să învețe că aici la Călugăreni există un patrimoniu roman foarte important. și astfel copiii pot să înțeleagă de ce trebuie să ocrotim patrimoniul arheologic.

Atelierele se desfășoară zilnic, în intervalul orar 10:00-12:00, iar intrarea este liberă.

Activitățile sunt susținute în limbile română și maghiară iar înscrierile se fac la telefonul 0751 365576. și pe facebook la https://fb.me/e/2alrwtd0h.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Banca Naţională a decis astăzi menţinere...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-un comunicat al instituţiei se prec...

Parteneri