Sute de târgumureșeni la ghișee în prima zi de plată a taxelor și impozitelor locale
Toate cele 8 ghișee din incinta Primăriei Tîrgu-Mureș, dar și cel din cartierul Tudor sunt deschise pentru contribuabilii.
Oamenii au venit în număr destul de mare, încă de dimineață, iar unii dintre ei au insistat să-și plătească impozitele ieri, spun reprezentanții instituției.
Municipalitatea a introdus din acest an un sistem tehnic mai avansat, cu monitoare pentru diferite informații, dar și ceai cald, spune șeful Serviciului de Impozite și Taxe pentru persoanele fizice din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureș, Ercsei Francisc:
Este o categorie a Tîrgu-Mureșului care vrea să plătească din prima zi și la primele ore se prezintă la Primărie. Noi am asigurat totul în mod civilizat, ca să fie deschise toate geamurile (ghișeele). Afară fiind mai frig am asigurat și un ceai cald, am pus niște monitoare acum din care se poate urmări ordinea pentru cei care au de rezolvat cazuri noi. Au fost niște oameni care din nerăbdare (au venit ieri) și ziceau: măi, am venit și credeam că putem să plătim și suntem porniți să facem acest lucru. Și noi, în mod politicos am le-am spus că puțin trebuie să așteptați.”
Oamenii se grăbesc să-și plătească încă din prima zi datoriile la stat pentru a scăpa măcar de această grijă:
Acesta e obiceiul pensionarului. Vrea să scape de o povară și banii erau puși deoparte tocmai pentru treaba asta.”
Credeam că sunt mulți, de’aia am venit mai repede. Am venit în prima zi ca să scap de aglomerația asta. Ieri am umblat prin oraș și am ăzut acolo scris (anunțul) și am venit ca să scap.”
Am primit o amendă pentru rovignetă, anul trecut, și am venit să o plătesc și dacă tot am venit plătesc și impozitul, să nu mai fac încă un drum. Mă așteptam să fie lume multă, de aceea am venit și mai devreme.”
N-am știut că-i prima zi. Întâmplător am venit ca să scap, că așa fac de obicei, în fiecare an. Vin să plătesc, iute, iute și-am scăpat. Mi-am luat un gând.”
Codul de Procedură Fiscală a adus și o noutate, anul acesta, la plata impozitelor locale.
Contribuabilii sunt obligați să achite cu prioritate amenzile restante, spune șeful Serviciului de Impozite și Taxe, Ercsei Francisc:
Se prevede că se sting cu prioritate amenzile contravenționale în ordinea vechimii. Adică, dacă contribuabilul se prezintă la geam (ghișeu) să plătească impozitul pe clădiri, teren și auto și are și amendă, prima dată trebuie plătită amenda contravențională și numai după aceea poate să aleagă dacă plătește impozitul pe clădiri, teren și auto. Este foarte important și trebuie conștientizat acest lucru.”
Primul termen scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale este 31 martie, iar cei care vor să le achite integral pentru tot anul vor beneficia de o reducere de 10% din cuantumul sumelor datorate.
Cristina Bulbescu
Foto: RTM