Sute de covăsneni cer redeschiderea sălilor de fitness
Aproape 600 de persoane au semnat o petiţie online prin care solicită redeschiderea sălilor de fitness din municipiul Sfântu Gheorghe, localitate aflată în scenariul roşu ca urmare a creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19.
Printre argumentele invocate în favoarea redeschiderii acestora se numără faptul că sălile de antrenament, în condiţiile respectării condiţiilor sanitare, nu reprezintă un pericol de infectare cu noul coronavirus mai mare decât un supermarket sau mijloacele de transport în comun, iar activitatea sportivă este benefică pentru întărirea sistemului imunitar.
Pe de altă parte, prefectul judeţului Covasna, Iulian Todor, a declarat, pentru AGERPRES, că sălile de antrenament şi fitness vor fi deschise doar în momentul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va scădea sub 3 la mia de locuitori.
Sursa: Agerpres