Străzile din Tîrgu-Mureș, un calvar pentru șoferi

Odată cu încălzirea vremii au început lucrările de plombare sau asfaltare a carosabilului pe toate arterele principale din Tîrgu-Mureș, dar și alte lucrări de asfaltare pe trotuare, înlocuire borduri sau stâlpi de electricitate.
Este o adevărată aventură pentru șoferi să traverseze orașul dintr-o parte în alta, mai ales la orele de vârf.
Șoferii se plâng că străzile au fost decapate și lăsate zile întregi, până la plombare:

Am încercat să obținem câteva informații privind stadiul și perioada derulării acestor lucrări, însă nu am găsit înțelegere. În plus, nici pe site-ul primăriei nu este afișat vreun grafic al lucrărilor.
Știm doar că Primăria Tîrgu-Mureș va cheltui anul acesta aproape 275 de milioane de lei cu reparațiile curente în oraș, din care aproape 87% provin din credite de angajament multianuale, iar restul din credite bugetare.
Peste 185 de milioane de lei vor fi utilizați pentru reparațiile curente ale străzilor, trotuarelor și parcărilor, lucrări edilitare, inclusiv pentru realizarea unei piste de biciclete în Aleea Carpați.
Lucrările mai ample vor începe la finele lunii, când strada Secerei va fi parțial închisă din cauza lucrărilor de reconstrucție a podului peste pârâul Pocloș, prăbușit în 2016.
În plus, reparații capitale vor fi făcute anul acesta și la Podul peste Râul Mureș.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Nivelul taxării din România

Corina Muntean | Citeste articolul

Există o probabilitate foarte mare ca ni...

Parteneri