Sibiul, în topul destinaţiilor gastronomice
Sibiul este singurul loc din România care a fost inclus în topul destinaţiilor recomandate în 2019 de revista National Geographic Traveller, deoarece anul viitor va deţine statutul de Regiune Gastronomică Europeană.
Jurnaliştii de la revista National Geographic Traveller recomandă turiştilor din toată lumea să se bucure anul viitor nu doar de diversitatea gastronomică ce o va oferi Sibiul, dar şi de festivalurile organizate aici, frumuseţea oraşului medieval şi să viziteze cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Naţional Brukenthal, din centrul istoric al municipiului.
Sibiul a fost nominalizat în ultimii zece ani în numeroase topuri internaţionale de turism.
Sursa: Agerpres