Și județele Covasna și Harghita participă cu forțe la exercițiul MAI

25 de pompieri din Covasna cu 6 autospeciale de intervenție și ambulanțe se deplasează spre capitală, a precizat pentru Radio Tg.Mureş purtătorul de cuvânt al ISU Covasna Marian Marius Tolvaj:

Din unitatea noastră au plecat în primă fază 25 de pompieri cu patru ambulanţe SMURD, o autospecială de transport victime multiple, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Pe parcursul zilei, dacă vom fi solicitaţi vor mai pleca şi alte autospeciale la cererea Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă.

Din Harghita au plecat în sprijinul IGSU 9 autospeciale și ambulanțe cu 29 de pompieri, a precizat pentru Radio Tg.Mureş purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu:

În cadrul exerciţiului naţional SEISM 2018 pentru asigurarea intervenţiei în caz de cutremur din cadrul Inspectoratului de Urgenţă judeţului Harghita s-au deplasat la Bucureşti, până în acest moment, următoarele forţe şi mijloace de intevenţie. O autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare grea, patru ambulanţe SMURD şi o ambulanţă C1 terapie intensivă, încadrate cu 29 de pompieri.

Bianca Tomuţ /Mirela Rotar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri