Se distribuie abonamentele gratuite pe transportul în comun la Braşov

Începând de astăzi Regia Autonomă de Transport Braşov va începe distribuţia abonamentelor lunare gratuite pentru transportul public pe raza municipiului Braşov pentru beneficiarii mai multor legi speciale, în conformitate cu procedurile Casei Naţionale de Pensii Publice.

Cele patru puncte de distribuţie pentru abonamentele RAT gratuite sunt capetele de linie: Tocile, Municipal, Roman și sediul RAT.

Printre aceşti beneficiari se numără persoanele persecutate din motive politice sau etnice precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, dar şi cei care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi persoanele împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.

Aceste abonamente se vor distribui prin intermediul a patru puncte până pe 27 iunie, zilnic între orele 8.00 şi 16.00.

Documentele de transport vor fi eliberate titularilor sau persoanelor împuternicite de acestea prin procură notarială, după prezentarea actului de identitate şi a cuponului de pensie specială pe luna mai 2014.

Cele patru puncte de distribuţie pentru abonamentele RAT gratuite sunt: cap linie Tocile, pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Şchei, Centru vechi, Centru Civic, Poiana Braşov;  cap linie Municipal, pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Bartolomeu, Tractorul, Rulmentul, Stupini, Griviţei, 13 Decembrie; cap linie Roman,  pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Astra, Valea Cetăţii, Noua, Dârste, Uzina 2; şi sediu RAT, pentru cei domiciliaţi în zonele Triaj, Craiter, Florilor, Gară, Hărmanului şi Scriitorilor.

Vali Blajovan

 

Sursa: Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri