Se solicită luarea unor măsuri urgente în cazul urşilor prezenţi în zona Lacului Sfânta Ana
Proprietarii terenului din apropierea Lacului Sfânta Ana solicită luarea unor măsuri urgente în cazul urşilor prezenţi în zonă, aceştia susţinând că turiştii sunt în pericol.
Într-o adresă a Asociaţiei Composesorale Sfânta Ana, trimisă mai multor instituţii, se arată că în ultima vreme sunt prezenţi în zonă patru urşi adulţi şi şapte pui, de vârste diferite.
Potrivit sursei citate, unul dintre urşii care şi-a făcut apariţia în zonă săptămâna trecută are un comportament agresiv, este obişnuit cu prezenţa oamenilor şi, în ultimele zile, a atacat un turist şi pe unul dintre angajaţii asociaţiei, care încerca să protejeze vizitatorii.
Sursa: Agerpres