Se lansează platforma Turist în Târgu Mureş

Evenimentul va avea loc în această seară, de la ora 18.00, în Bastionul Tăbăcarilor din Cetatea Medievală.

Proiectul este realizat de Asociaţia Dacii Liberi cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.

Acesta prezintă, deocamdată, 20 de obiective turistice din municipiu, grupate într-o hartă interactivă, spune directorul Asociaţiei Dragoş Burghelia:

Prima etapă a acestui proiect, pentru că noi considerăm că este doar un prim pas, a reprezentat fotografierea, filmarea şi realizarea unor materiale video a primelor 20 de obiective din oraşul nostru şi mai apoi transpunerea lor într-o hartă digitală, o hartă interactivă, unde turiştii şi locuitorii Târgu Mureşului pot să descopere mai multe informaţii despre unele comori ascunse ale oraşului despre care nici noi nu ştiam anumite detalii până în prezent.

Iniţiatorii proiectului spun că îşi doresc dezvoltarea acestuia în parteneriat cu autorităţile locale.

Autor: Sanda Vițelar

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri