Salvați Copiii asigură școală estivală în trei localități mureșene

Organizația Salvați Copiii anunță deschiderea grădinițelor și a școlilor estivale dar și a programelor de educație remedială, în care vor fi incluși peste 1.500 de copii.

Este a 27-a ediție a acestor programe care se desfășoară și în județul Mureș în trei unități școlare. Sute de copii defavorizați vor beneficia de aceste programe, inclusiv dintr-o localitate clujeană.

În județul Mureș sunt vizați doar școlarii, aflăm de la coordonatorul Centrului Educațional al Salvați Copiii din Sântana de Mureș, Nicoleta Palcu:

Activități estivale pe parcursul vacanței de vară derulăm în Târgu Mureș la Școala Serafim Duicu, la Sighișoara în cadrul Școlii Zaharia Boiu și la Sântana de Mureș în cadrul Școlii Ion Chinezu precum și în localitatea Tureni din județul Cluj. În total, o să participe la activități aproximativ 170 de copii care provin din medii defavorizate, sunt afectați de sărăcie sau părinții sunt plecați în străinătate.

Organizația Salvați Copiii mai derulează astfel de activități pentru școlari și preșcolari în alte 15 județe din țară, printre care și județul Brașov.

Peste 50% dintre familiile beneficiare ale programelor Salvați Copiii România au un venit de sub 400 lei/membru de familie, arată datele unui studiu realizat la finalul anului 2023.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri