România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, dă asigurări premierul
România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, a anunţat, într-o postare pe Facebook, premierul Nicolae Ciucă.
El a subliniat că astăzi s-a înregistrat şi un record: a fost trimis în depozitele naţionale cel mai mare procent de până acum din producţia internă de gaze – 70%.
De altfel, ţara noastră este înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor, depăşind deja ţinta programată pentru 1 august.
Potrivit premierului, dacă se menţine ritmul de până acum, România va realiza înainte de termen şi obiectivul stabilit la nivelulul european ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz al tuturor statelor Uniunii să fie pline cel puţin 80%.
Sursa: Rador