România a cerut oficial Comisiei Europene modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Se dorește adăugarea unui nou capitol în strategia REPowerEU, prin care întreaga Uniune încearcă să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu energie.

Bucureştiul solicită în esenţă renunţarea la unele investiţii asumate iniţial şi realizarea altora noi. Banii din PNRR, care sunt acordaţi de Bruxelles sub formă de granturi, adică împrumuturi nerambursabile, şi de credite cu dobânzi avantajoase, au ca scop reformarea economiei şi redresarea domeniilor afectate de pandemie.

Capitolul REPowerEU propus de România acoperă două reforme și șase investiții noi, precum și o măsură consolidată care era deja în plan.

Reformele și investițiile capitolului sunt legate de creșterea producției de energie verde, de îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor și de consolidarea competențelor forței de muncă din domeniul producției de energie verde. Pe de altă parte, spune Comisia, modificarea propusă de România prevede ștergerea a patru investiții din planul inițial și modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Solicitarea României se bazează pe necesitatea de a lua în considerare inflația ridicată înregistrată în 2022, întreruperile lanțului de aprovizionare și revizuirea în scădere a alocației maxime a subvențiilor, de la 14,2 miliarde la 12,1 miliarde. De asemenea, România a solicitat să transfere partea din rezerva de ajustare pentru Brexit, în valoare de 43,2 milioane de euro, către PNRR.

Granturile României din PNRR și REPowerEU, alături de împrumuturile deja angajate în cadrul planului inițial, fac ca valoarea planului prezentat acum să ajungă la aproape 28,5 miliarde de euro.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în zona sei...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,2, ...

Parteneri