Restricții de trafic, săptămâna viitoare, la Tg.Mureș

Cu ocazia Aniversării a 20 de ani de la înființarea Forțelor pentru Operații Speciale din România, la Tg.Mureș vor fi organizate, săptămâna viitoare, mai multe manifestări.

Astfel, în perioada 28 februarie – 2 martie între orele 10.00 și 17.00, în Cetatea medievală Târgu Mureș, vor avea loc prezentări de tehnică și echipamente specifice Forțelor pentru Operații Speciale și în premieră în Târgu Mureș, o expoziție organizată în colaborare cu industria națională și internațională de apărare.

Joi, 2 martie, în Piața Victoriei din municipiu, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară și religioasă, care se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

Din cauza acestor evenimente, începând de mâine, 27 februarie și până joi, 2 martie, între orele 06.00 – 20.00 pe Bulevardul Cetății (sensul de urcare str. Avram Iancu – str. Victor Babeș) va fi restricționată circulația autovehiculelor.

De asemenea, parcările din această zonă vor fi eliberate.

De asemenea, joi, 2 martie, traficul în zona centrală va fi restricționat în intervalul orar 9.30 – 13.30, pentru organizarea ceremoniei care va marca Ziua Forțelor pentru Operații Speciale din România.

Sorin Șchiopu

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri